România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare şi 8 la junioare, în finalele pe echipe.

489 afișări
Imaginea articolului România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

Sursa foto: Facebook/Agenţia Naţională pentru Sport

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol şi bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarţă şi Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a evoluat pentru medalia de bronz până la ultima rotaţie, însă aceasta a revenit în cele din urmă medaliatelor mondiale din 2023, reprezentantele Franţei, iar România s-a clasat pe locul 4, cu 156.397 puncte.

Foarte tânăra echipă feminină de gimnastică s-a calificat anul trecut, pentru prima dată în ultimii 12 ani, la ediţia de la Paris a Jocurilor Olimpice.

Junioarele Anamaria Mihăescu, Alexia Blănaru, Neli Papana, Ariana Cotu şi Adelina Ionescu au terminat competiţia pe echipe pe locul al 8-lea, cu 142.063 puncte, iar în finalele pe aparate, Anamaria Mihăescu s-a clasat pe locul 8 la sărituri cu 12.566 (12.800/12.333) şi pe locul 6 la bârnă (11.566), în timp ce Alexia Blănaru a ocupat locul 8 la bârnă (10.566).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici